Home » D:News » Imagine SPECTACULOASĂ publicată de NASA – FOTO, VIDEO

Imagine SPECTACULOASĂ publicată de NASA – FOTO, VIDEO

Publicat: 17.09.2015
O imagine spectaculoasă, în care Soarele este acoperit în acelaşi timp de Lună şi de Terra, a fost surprinsă de unul dintre sateliţii SDO (Solar Dynamics Observatory), fiind publicată de NASA, informează www.cnet.com.

Potrivit NASA, satelitul SDO surprinde frecvent eclipse de Soare, în urma mişcărilor Lunii şi Terrei, însă pe 13 septembrie a fost pentru prima dată când cele două astre cereşti au tranzitat în acelaşi timp Soarele.

NASA a publicat şi un video în care se poate observa cum Luna acoperă o parte a Soarelui, iar apoi Pământul acoperă complet imaginea Soarelui, aşa cum este observată de satelitul SDO.

În imagine se poate vedea cum atmosfera Terrei deformează conturul planetei noastre, în timp ce forma Lunii este perfect definită.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina

Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie

Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”

Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman

(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă

Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei

Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?

Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani

S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!

Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman

Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?

O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată

O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului

O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni

Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni

Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale

Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor

Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin